Notă: Acest articol NU este despre țigani, și nici despre faptul evident cum că românii sunt nespălați. Cine a venit pe blog la mine să citească proză discriminatorie, să se care până nu vin cu frații mei țigani să îi bubuie la meclă.
Ideea pentru povestea de astăzi mi s-a tras de la țigănia ad-hoc înfăptuită de trei cetățeni de naționalitate complet ne-tuciurie, adică un “român” mustăcios și două non-pirănzi fâșnețe, luându-se unii pe alții la miștale.
SĂ-I DĂM BICE!
Lângă o cofetărie, un “român” cu pălărie și cu suluri de hârtie sub bărbie are chef de bășcălie. Având telefonul descărcat și neputând să acceseze aplicația de iPhone pentru bășcălit lumea, se așează pe dușumeaua de chiștoace dintre dalele trotuarului și se pune pe pândit, doar-doar o trece vreun fraier să-l încânte cu deșteptăciunea sa în ale luatului peste picior.
Ghinionul lui fu că, tocmai în acea dup-amiază, Sfântul Zeu al Bășcăliei Odioase se afla în plimbare prin zonă, deghizat în două cetățene “absolut românce“.
Și cum treceau “româncele” prin fața cofetăriei, eroul nostru (pe care haide să-l numim Geale, în memoria răposatului meu unchi de la Paris) nu s-a putut abține și a început să împroaște cu miștouri:
—Ia uite “româncele” cum trec… cu cerceii mari cât capul!
Cu colțurile gurii afundate în străfundul cavităților auditive și nespus de mândru de inteligenta glumă pe care tocmai o făcuse, Geale se tolăni mai pe spate ca să nu se scape pe el de atâta caterincă. E maxim de hazliu să vezi cum se sufocă de prea mult râs un om în toată firea (cu siguranță trecut de vârsta măritișului la “români”, căci după mustăcioară îi dădeai mai mult de 12 ani).
La care una din “românce“:
—Ce-ai, mo, că nu sântem “românce”… nu vezi că-s Albă ca Zăpada pe lângă tine? Tu ești… ăăă… păi mă, tu ești Albă ca Negrul!…
Aici se încheie partea reală a poveștii și facem o săltare către imaginarul meu poetic, când “românca” începe să se minuneze zgomotos, cu gingiile lovindu-i-se de sprâncene, de iscusința cu care l-a pus pe Geale la respect.
Geale se ridică de pe șezlongul de chiștoace și începu să plângă de la subsuori. Genunchii începură a-i cânta un imn de bătălie. Adică cum, el era prea negru pentru un “român“?
—Adică cum, fă, îs eu prea negru pentru un “român“!? întrebă el.
Dar “românca” nu răspunse, continuându-și prăpădania în ale râsului. Cealaltă ne-pirandă, însă, impulsionată de deșteptăciunea soră-sii, încercă și ea să-l bășcălească peiorativ:
—Cum să fii tu prea bronzat pentru un non-gypsy, Gelicule vericule, când tu ești mai negricios decât Obama și decât moș-tu Funingine care a ars de viu în casă? Nu te uiți mă la figura ta de mahorcaș care zici că toată viața ai dormit numai pe plajă? Tu ești întunericul vid în persoană. Tu nu ești negru, tu ești însuși Negrul! Un palton de doliu pe lângă tine zici că-i argintiu bonbon. Ești mai tuciuriu decât un ceaun de fontă și mai prost decât un boloboc de plastilină. Când îți cere polițaii buletinul zice că de ce l-ai găurit, dar de fapt aia e poza ta!…
Geale se apucă să mănânce struguri și să se gândească dacă să înceapă să le nimicească cu briceagul. Dar cum briceagul era la frate-su Ilie Tuciur, poreclit “Grevă“, sunt nevoit să amân continuarea poveștii până când va reuși al nostru Geale să ciordească niște H2O-uri din conducta Pentagonului.
Notă: Acest articol a fost inițial planificat ca un cuplu de postări a câte 500 de cuvinte fiecare, ceea ce mi se pare o lipsă măgărească de respect față de cititorii mei. Merit bătut cu o căldare de piftie peste bot. Așa că le-am aglutinat, rezultând un articol mult mai lung, fără a periclita însă lipsa de coerență a întregii capodopere. Am să continui a zămisli articole de o lungeală mult mai grandioasă de acum înainte.
Geale se întoarse în non-șatră cu urme de violență acvatică pe fund și pe urechi. Nimeni nu-i spusese că băieții de la Pentagon ascund șopârle cu spinări blănoase în conducta lor de apă. La cât păr aveau pe spate și la cum se târau pe burtă de zici că erau beți potroacă, Geale a crezut că-s rude de-ale noră-sii.
Dar Geale începea să se cam sature de tratamentul pe care-l primea doar pentru că era negru. Știa că șopârlicile nu îi roseseră urechile din instinct reptilian agresiv, ci pentru că era “român“.
Așa că mustăciosul nostru Geale Dumadale cel coclit de-atâta soare, va-ncerca în continuare să culeagă telefoane de la proști din buzunare, să le vândă la Costale către cei veniți la mare, la prețuri atrăgătoare, însă făr’ de-ncărcătoare. Cine vrea și-ncărcător, Geale poate să-i procure de la vără-su Murlaie, specializat pe ciordania din magazinele de accesorii pentru electronice.
Cu banii câștigați din combinații cu telefoane și vândut banane pe plajă la Costinești, Geale avea de gând, înainte de toate, să își schimbe numele din Geale Dumadale în Gelu Dumitrescu. Asta a durat destul de mult timp pentru că, fiind născut pe frig și promoroacă, pe piscurile impozanților munți de gunoaie din ne-șatra non-bulibașei Cioculeț, nou-născutul pui de om avea tenul măslinos, pălărie peste ochi, nas bătut cu gheata lui Țepeș Voievod, iar certificat de naștere din părți.
Neavând suficientă numeroșenie de cash cu care să producă niște acte false la un xerox, Geale hotărăște ca mai întâi să ajungă miliardar, și numai după aceea să se ocupe de partea birocratică a tranziției.
Într-o noapte fără lună (o furaseră niște “români” și o vindeau la un târg de produse folosite; oferta era greu de refuzat: cumperi luna și primești un colac de veceu second hand, în stare ireproșabilă, iar dacă dețineai deja un astfel de colac la tine acasă, puteai să-l înfășori în frunze de boschete și să-l comercializezi pe post de coroniță funerară).
Deci cum spuneam, într-o noapte fără lună (sau pe post de roată de car, sau colier în stil hawaii pentru grași; până la urmă faci ce vrei cu el, e colacul tău).
SĂ REVENIM. Deci într-o noapte fără lună, Geale se furișă afară din non-șatră cu o furculiță ascunsă în urechi, pornind agale către vest. Sau nord, nici el nu prea știa.
Se ducea înspre Brăila, unde auzise că-s mai multe căi ferate decât la Costale, cu șine mai zvelte, mai bune de șterpelit, căci aveau un fier mai fraged.
Pe drum, însă, se întâlni cu un cetățean respectabil care, în ciuda etniei sale (căci tot “român” era și el), nu pusese niciodată mâna pe ceva ce nu-i aparținea. Era îmbrăcat omenește, curat, bărbierit, nu era beat și nici nu părea că s-ar îmbăta prea des sau prea mangă. Se vedea pe fața sa că era un individ cinstit, că nu făcea scandal, că absolvise un liceu și o facultate pe merit și, după sacoul și ciocatele pe care le purta, se pare că obținuse o slujbă remunerată adecvat, în concordanță cu aptitudinile sale. Avea un singur telefon mobil care nu era nici furat, și nici Prosti Ioniță nu se auzea schelălâind din el. Pe scurt, era un om onest și civilizat, pe nume Ciolea Paul-Stallone, iar singurul lucru în comun pe care îl avea cu Geale e că și el se născuse din părinți “români“, pe un munte de gunoaie dintr-o non-șatră.
Văzând că Paul, prin contribuția cinstită pe care o aduce societății, face de râs tot neamul și tradițiile “românești“, Geale îl tâlhări ca la carte, lăsându-l mai apoi să zacă într-un lan de grâu, gol pușcă, cu furculița înfiptă în ceafă.
Mi-ar plăcea să îți pot spune câte alte lucruri fără seamăn a mai făcut Geale, însă nu pot pentru că speranța de viață la “români” este în jur de 40 de ani. Geale muri în drumul său de întoarcere de la Brăila, cu o desagă în cârcă cu un metru cub de fier furat în ea. Fierul l-a luat poliția, însă familia lui Geale a primit permisiunea să păstreze sacul ca să-l vâre pe Geale înauntrul lui și să-l îngroape omenește.
Cei trei boboci de “român” cărora consoarta lui Geale le-a dat născare la 3 ani după decesul acestuia au continuat să poarte prin toate acțiunile lor moștenirea spirituală a răposatului, bine împletită cu tradițiile “românești” care pentru Geale avuseră o valoare deosebită.
În ordinea vârstei, pruncii lui Gelicu se numeau Brânză, Smântână și Cenușă.
Brânză și Smântână s-au angajat la o firmă de redecorat apartamente, adesea fără consimțământul proprietarului. Prin faptul că nu lăsau nimic în urmă după ce dădeau o spargere, Brânză și Smântână au câștigat la Milano premiul special al Universității Milaneze de Design Interior Minimalist.
Cel de-al treilea frate, Cenușă, s-a mutat în Delta Dunării, devenind în scurt timp bossul-căpetenie al unei grupări interlope căreia însuși Cenușă i-a pus bazele: Clanul Bugeac de la Ostrov.
Notă: Acest articol ar fi trebuit să mai aibă niște pagini dar mi le-a ciordit Smântână. Voi încerca să le sintetizez în viitorul meu almanah de poezii intitulat de-a dreptul sugestiv: “Țiganii sunt voioși și drăgăloșei, românii sunt nespălați și non-drăgăloșei, iar maghiarii sunt majoritari în România“.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Bagă BOSS-ule un comentariu :D