Notă: Această pățanie nu a avut loc în școala la care învăț, și nici nu am înlocuit cuvântul “școală” cu “casă de cultură” ca să mă protejez de o eventuală sentință la pușcărie educațională. Sper din suflet că mă crezi.
Acum vreo două săptămâni ședeam pe un calorifer de la etajul doi al Casei de Cultură locale, fumam și așteptam să treacă un grup de matahale de la lupte, cu cefe late cât fundurile unor pui de rinocer, ca să fac mișto de ei.
Țin să menționez că nu sunt fumător, decât la Casa de Cultură, pentru că șmecheria mea își schimbă forma în funcție de coordonatele geografice, ca un mititel cameleon social. În realitate sunt adeptul unui stil de viață sănătos, al monogamiei și al șahului pe bani.
Pentru cei care abia azi au început să îmi citească blogul, țin să menționez că sunt ocnă de șmecher. Mănânc compot de vinete și fac curse ilegale de cocoși în fața sediului Poliției când îmi cășună mie. Și am de gând să îmi râcâi pe unul din cocoși niște citate din reclama la Catena, farmacia tuturor românilor bătrânilor.
Dar hai să revenim la subiect.
Și cum stăteam eu acolo văzându-mi de ale mele și dându-mă huța pe caloriferul care-mi rumenea obrajii de la spate ca un grătărel în flăcări, mă anunță cineva de prin preajmă că am șireturile desfăcute și că se simte ofensat de acest fapt.
Mă uit eu în jos, purtam totoși.
Îmi număr picioarele și observ că lipsește unul.
OH DOAMNE, MI-AU FURAT PICIORUL! Precis l-a înșfăcat un cangur când nu eram atent și a fugit cu el în marsupiu.
La scurt timp, însă, l-am găsit sub un calorifer căzut. Pentru că, la noi la Casa de Cultură, caloriferele nu sunt așezate pe podea și prinse bine să nu se răstoarne. Asta ar fi prea “ustale cu mărar“. Prea înapoiat. Prea de comuniști.
Nu, tovarășe Nicolae. La noi caloriferele sunt atârnate pe perete și securizate cu un elastic sau un șnur de la vreo glugă. Sau mațe de la un cocoș cu care fac eu curse. N-are importanță că din cauza lor sunt decimați trimestrial elevii și înflorește numărul de pacienți ai Spitalului Municipal din Mecjidale, Secția De Umflat Persoane După Ce Au Fost Aplatizate De Ditamai Dihania De Fier. Pe scurt S.D.U.P.D.C.A.F.A.D.D.D.D.F.
Hotărăsc, deci, că trebuie să merg acasă și să-mi schimb piciorul mort cu o lopată, sau ceva, pentru că mi se pare fascinant de șucăresc să mergi și să sapi șanțuri în exact același timp.
Așa că mă sui în mașină și realizez că sunt în dezavantaj numeric: ea are trei pedale, iar eu am numai un picior. Așa că l-am luat cu mine pe Alin, Băiat Fin (i se zice așa pentru că n-are nicio altă calitate) ca să apese accelerația în locul meu.
Ajungând acasă, îl cinstesc pe Alin cu o lopată între dinți, pe care mai apoi mi-o atașez de cracul drept și ies afară ca să fac scandal. Cu o lopată în loc de picior poți să retezi capete cu șutul.
Îndreptându-mă către centrul orașului, nu pot rezista tentației de a felia un câine cu piciorul. Așa că feliez unșpe.
Dar chiar cănd prinsesem un al doișpelea lătriștean și-mi luam avânt să-l osândesc cu laba LAMA piciorului (haha!), mă paște intensiv un dor de vechiul meu picior pierdut.
Mă întorc acasă după el. Mă aștepta într-un adidas și avea urme de calorifer în zona gleznei, și o juleală mai urâtă de-a lungul latului. Îl ridic, mi-l atașez la loc, și îl dau cu un pic de gheață pe la degețele să-și revină.
Acum e ca și nou.
Lopata, însă, o vând cu 10 lei, pentru că a găsit poliția feliile de câine din oraș și-acum mă caută să mă învețe conjugarea verbului “a face pușcarie pe viață”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Bagă BOSS-ule un comentariu :D