joi, 12 mai 2016

BABA NEBUNĂ DE LA SCARA CEALALTĂ ÎNCĂ N-A MURIT

Aceia dintre noi care în copilărie locuiam la bloc, născându-ne și crescând printre blocuri și având la dispoziție un sistem de canalizare funcțional de care copiii de la sate nu dispuneau, știm cum este să fii amenințat cu moartea de o babă nebună căreai i-ai spart cu mingea geamul sau proteza de la șold.
În general, babeta cu pricina își ducea traiul aproape sfârșit pe banca din fața scării alăturate, pălăvrăgind cu prietenele sale centogenare, mai mult sau mai puțin moarte deja, despre noua telenovelă cu băiatul ăla mic pe care îl chema Săndel.
De fiecare dată când treceai pe lângă banca lor simțeai parcă deja mirosul de colivă. Și înainte să apuci să-ntrebi politicos care din ele a murit, baba nebună (pe care în articolul acesta am să o numesc „madam Chenaru Cosânzeana”) te întâmpină duios cu niște înjurături bătrânești scuipate printre gingiile ei ca niște mure stocârcite:
—Florică, vezi că te-am mai zis o dată lui mamă-ta că nu dai bună ziua! Ce alergi așa ca un bezmetic, vrei să îți retezi picioarele alea ale tale de la genunchi!? Hai încoace, ceapa mamii tale de pramatie, să vezi ce rangă peste ceafă îți pălesc! Crezi că am uitat când mi-ai lipit omizi de pisică? L-am frecat pe bietul Calistrat cu peria de la veceu și tot i-au mai rămas mațe de omidă prin urechi, pe alea a trebuit să le sug cu paiul și să le scuip în mucenicii pe care ți i-am dat ție de Sfinții Mucenici pe nouă martie!
Acesta e momentul în care realizezi că, într-adevăr, mucenicii de anul ăsta au fost mai buni decât în anii precedenți. Și, cu toate că te-ai plictisit până la lacrimi axilare, e nepoliticos să pleci de lângă o babahoașcă de rangul ei atunci când te blesteamă.
Și că tot am adus vorba despre rangul babahoășcilor, acestea sunt noile prevederi legislative cu privire la ocupația de babahoașcă redactate în 2006 și modificate în iunie 2013 prin ordonanță de urgență de către Ministerul Moșnegelor în Pragul Decesului și al Ghiudemului cu Chihlimbar.

baba nebunaRanguri de babă nebună

Babetă nasoală de drept comun.

În atribuțiile acesteia intră spartul mingiilor și pârâtul la părinți pentru orice contravenție minoră (ex: dacă ai lăsat ușa de la intrarea în bloc să se trântească sau dacă ai mâncat un șoarece ca să impresionezi o fată).

Moșneagă ordinară care miroase.

Pragul minim de vârstă pentru obținerea acestui rang este de 78 de ani (sau echivalentul acestora în macaroane), iar numărul de seriale urmărite este de cel puțin șase, printre care în mod obligatoriu trebuie să figureze telenovela aia cu Săndel (La trista vita del Săndel, quel con râtul de purcel, Acasă TV, de luni până joi înainte de ora de luat pastila de ciroză muscular-hepato-diabetică și băut ceaiul de tărâțe că altfel n-are baba scaun).

Javră de fosilă strică-chef.

Baba aia jegoasă cu nepoțel mic și imbecil, cu care te obligă să te joci pentru că este retardat și copiii nu vor să îl primească la fotbal că le fură mingea și i-o dă mamaie-sii s-o taie și să-și facă diplomat din ea și că eu scriu propoziții mult prea lungi și își pierd sensul dar oricum nu mă opresc, de fapt hai că mă opresc. Revenind la babe, acestea niciodată nu vor accepta să scoată 50 de bani din buzunar (echivalentul unei lumânărele sau al unui metru de ață de macramé pentru croșetat) ca să-și ieie pungă de la piață. Ori vin cu diplomatul-minge de acasă, ori iau pur și simplu peștele la subțioară și se cară cu el acasă.

Grandmaster babahoașcă.

Adică fix cea care face subiectul articolului de azi. Acest titlu se acordă numai prin concurs, iar condițiile minime de înscriere sunt: cel puțin 95 de ani de la pensionare, să fi fost văduvă de cât mai multe ori, să știi cine e adevăratul tată al lui Săndel de la TV, să fi bătut măcar o dată fiecare copil din scară cu patul puștii lui bărbată-tu care a luptat în Bătălia de la Călugăreni, să fi fost de 3 ori la biserică în ultimele două zile lucrătoare, să porți batic, să fii aproape cheală, să fii aproape moartă, să fii aproape știrbă, să fii aproape imobilă, să nu vezi de departe, să nu auzi decât cu stânga și să faci în fiecare zi injecții pentru spondiloză ocular-circulatorie renală, cu scopul de a-ți prelungi timpul pe care îl mai ai la dispoziție să emani sictir pe lumea asta înainte să te apuce binemeritatul răposament.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Bagă BOSS-ule un comentariu :D

Gothem Botoși. Un produs Blogger.