joi, 12 mai 2016

TUTORIAL: CUM SĂ CIORDEȘTI MOTORINĂ DE LA ALȚII (DACĂ EȘTI BANDIT ȘI VREI TOTUL PE MOCA)

pretul motorinei
Notă: Mie nu îmi place să mă repet, dar n-am de gând să fac pușcărie pentru că un idiot a crezut de cuviință că ideile mele sunt bune și că merită puse în practică. Nu ciordi motorină de la alții. Știu că prețul motorinei e mare, dar nici la pușcărie nu-i mișto. Nu da foc la SUV-uri. Nu face nimic tâmpit doar ca să dai dup-aia vina pe mine. Și, cel mai important, nu da prioritate motocicliștilor niciodată; tipii ăștia trebuie făcuți să înțeleagă că ei nu există în trafic, și că așa cum ei au voie să te depășească prin dreapta, ai și tu voie să îi pălești cu oglinda retrovizoare peste ceafă când o fac. Din cauza lor, a pârdalnicilor pe două roți, prețul motorinei grows deosebit de high.
Recunoaște, de când papagalul tău de șef te-a dat afară din serviciu cu trei luni în urmă, ai cam uitat de valorile morale pe care le-a zămislit Domnul Dumnezeul Nostru întru tine.
Ai început prin a șparli săpun de rufe din magazine, după care ai trecut la ciordeală un picuț mai serioasă: ustensile, alimente, chiar și chiloți de-ăia triunghiulari pe care niciun bărbat din lume nu ar trebui să-i poarte.
Dar înainte de a trece la tâlhărie și jaf la drumul mare, trebuie să înveți o șmecherie de bandit mocangiu în variantă cursieră.
Mă refer, desigur, la…

Scade-ți prețul motorinei cu 100%: Cum să ciordești motorină de la alții!

Procedura nu e complicată, iar sumarul îl găsești în următorii 8 pași absolut facili:
  1. Găsește fraierul-țintă. Fraierul e simplu de identificat, trebuie doar să te uiți la mașina pe care o conduce. Porsche Cayenne și absolut orice Land Rover sunt mașinile cu șansele cele mai mari de a fi conduse de fraieri la noi în România. Orice ai face, NU alege un BMW seria 7 sau un Mercedes S-Klasse. Acestea, pe plan internațional, sunt conduse de șeici și antreprenori care întorc banii cu hârlețul și se șterg cu ei pe unde apucă. În România însă, majoritatea acestora sunt deținute de diverși indivizi flămânzi care se cred șmenari și care au impresia că o mașină bună pentru care mănânci posmagi 8 20 de ani ca s-o plătești poate compensa pentru problemele tale intim-masculine. La ce foame îndură ei ca să-și plătească ratele pentru mașină, n-ai cum să te aștepți să aibă și motorină în rezervor. Prețul motorinei e mare. Pur și simplu nu-și permit. Înțelege-i. Măcar tu nu ai probleme intim-masculine. Rămâi la cei cu Porsche Cayenne și Land Rover, ăștia au mereu benzină fiindcă consumul îi obligă să reumple rezervorul la fiecare 4-6km parcurși (în funcție de stilul de condus).
  2. Deschide-i rezervorul și pune-te pe treabă. Ai nevoie de niște canistre și de un furtunaș (ca alea pentru clismă). Pune furtunul la gură și bagă-i un capăt în rezervorul mașinii, și începe să aplici forță de sucție cu gura. Odată ce ai gura plină, evacuează lichidul carburant într-una din canistre, pune iar furtunul la gură și continuă până-ți vine rău. Un lucru bun la SUV-uri este că sunt înalte, așa că nu e nevoie să te apleci ca să ajungi la rezervor și, plin urmare, nu o să ai probleme cu coloana dacă transformi practica ciorditului motorinei într-un obicei (prețul motorinei va continua să crească, așa că acest hobby hoțomănesc ar putea fi neînchipuit de profitabil).
  3. Odată ce ai lăsat fraierul fără un strop de băutură pentru pistoane, ia canistrele în spate și bagă viteză până la mașina ta, repetând întreaga procedură în sens invers. Dacă îți mai rămâne combustibil, nu îl irosi: du-te și dă-i foc mașinii fraierului ca să nu se prindă de hoția ta. Prețul motorinei o fi mare, da’ mai mare ca al unei mașini noi sigur nu e; ai șansa să îi faci fraierului o surpriză de 5.000 de ori mai mare!
Știu că am promis 8 pași și am scris numai 3, dar nu vreau să complic prea tare procedura. Ce vreau însă să complic sunt eventualele implicații de domeniu medical pe care le poți resimți la 24-36 de ore de la hoție:
  1. Luxarea limbii (de la poziția furtunului în gură) și febră la limbă (de la procesul de sucție)
  2. Cancer la umăr (de la căratul canistrelor)
  3. Râie la gât (de la benzină)
  4. Voce baritonesc-tenorială, inclusiv la femei (de la contactul benzinei cu corzile vocale)
  5. Varice (nu știu sigur de la ce)
  6. Spondiloză de catapeteasmă cervicală (catapeteasma este peretele despărțitor, împodobit cu icoane, între altar și restul bisericii în cazul bisericilor ortodoxe)
  7. Fracturare de furtun (dacă întinzi prea tare furtunul cu care sugi benzina se rupe)
  8. Emancipare de șerb (valabilă până în 1 martie 1746, când Constantin Mavrocordat a promulgat legea de desființare a șerbiei — a nu se confunda cu desființarea Serbiei, o țară componentă a fostei Iugoslavii)
  9. Respirație care dilește (de obicei nu trebuie să te temi de asta decât dacă ții benzina în gură până ți se încrețește limba)
  10. Omologare de geamuri fumurii
  11. Schimbarea mirosului și a culorii glugii de la hanorac (valabil numai în cazul hanoracelor D&G și a gecilor portocalii împărțite de PDL pe stradă în iarna lui 2010).
  12. Scumpirea pâniii
  13. Divorț
  14. Potențiale abcese de pușcărie (dar numai dacă te prinde în fapt)
  15. Ciudat sau nu, poate crește prețul motorinei, dar șansele sunt mici (se întâmplă numai dacă proprietarul mașinii deține o stație peco și decide să-și recupereze pierderea cauzată de obraznica ta hoțomănie prin creșterea prețului la toate pompele)

IMPORTANT: Ce faci dacă rezervorul e cu șustă!?

pretul motorineiUnele mașini luxoase, cum este și Porsche Cayenne-ul menționat mai sus, prezintă un mecanism de protecție prin blocarea compartimentului-rezervor (în literatura de specialitate, acest mecanism este menționat sub denumirea de „e de-aia cu șmecherie la bușon„).
Soluția e simplă: un burghiu. Să fim serioși, la nivelul la care a ajuns în ultima vreme prețul motorinei, un burghiu electric e o investiție insignifiant-nesemnificativă.
Te bagi pe sub mașină și începi să erodezi rezervorul. Ai grijă că vaporii de benzină sunt extrem de inflamabili, și orice urmă de scânteie, lanternă, telefon mobil, energie statică sau fricțiune care degajă căldură (exact ca în cazul găuririi rezervorului cu un burgiu), mașina bubuie și tu iei foc. Nu glumesc; gradul ridicat de inflamabilitate este motivul pentru care benzina este folosită drept combustibil. Practic, din momentul în care ai spart rezervorul la mașină ai fix 3 secunde să îți umpli canistrele și să te depărtezi 20 de metri ca să nu te pârlești fatal când aceasta sare în aer.
Asta a fost tot pentru azi… mă întorc la muncă. O să mai scriu câte ceva când mai am timp.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Bagă BOSS-ule un comentariu :D

Gothem Botoși. Un produs Blogger.