Am cumpărat în week-end de la Kaufland un pachet de șmecherie cu un leu și 16 bani, 25% gratis.
De atunci încoace nu mai mănânc coaja de la măslină, mănânc doar sâmburele. Îl sparg în dinți și îl mănânc. Când eram cu 25% mai fraier, stăteam cu el în gură până se topea. Iar la măslinele fără sâmburi era cel mai mare chin, pentru că niciodată nu-mi puteam da seama dacă s-a topit sau nu.
Trecând peste asta, am început să ascult rock. Nu heavy metal ca ciutanii preșcolari. Nici gothic heavy satanic black metal, că nu mai sunt copil de țâță. Nu frumosule, eu sunt șmecher, și pe banii mei sunt șmecher cu ce muzică vreau eu.
La momentul actual îmi behăie în căști un rock al dracului de tare — nu sunt foarte de încredere la aproximări, dar estimez că-i cam la fel de tare ca ultima cinzeacă a lui nem-tu Țurlade care a crăpat de la alcool. Băsescu văd că încă mai rezistă.
Revenind la rock, l-am făcut punând cap la cap înregistrările audio cu un vecin care își răpunea pereții de la baie cu ciocanul pneumatic. Opt ore de sunete de piatră scofâlcindu-se sub bătaia strașnică a unui dârdâitor electric de măsele.
Dar să nu crezi că le ascult pe-alea.
Nu, bossule, genialule, atractivule, pânditorule de mușuroaie. Eu nu remixez de mântuială.
Am concentrat cele opt ore de picamăr în trei minute de ROCK FRATELE MEU, NU JUCĂRIE. L-am programat să nu se poată asculta decât la volum seismic, când ți se înroșesc urechile și-ți curge nasul prin ele, și i-am presărat cu versuri înjurăturile vecinilor treziți din somn de idiotul care își spărgea pereții cu ciocanul pneumatic.
Poate că ție nu ți se pare o chestie prea tare, și te înțeleg. Nu ai ajuns încă la nivelul revelatoriu de șmecherie la pachet, ceea ce mă supără și mă întristează în același timp. Mă melancolește prin lăuntru, cum aș zice după noul meu vocabular de băzăciune lexicală. Îmi stafidește conștiința fericirii și îmi tulmerizează emilxihanța cehorsovaică. E felul meu de a zice că mă oftică de mă scap pe mine, și că cenzura de la mine de pe blog e strâmtorant de restrictivă.
În altă ordine de idei, aseară am mâncat niște zacuscă găsită într-un dulap. Nu era dulapul meu și nici nu sunt prea sigur că era într-adevăr un dulap, pentru că n-am văzut în viața mea dulap cu cruce lângă el și un moșneag dormind într-însul.
Dar cine știe, poate moșul încerca să se ascundă de administrator — obișnuiam și eu să fac același lucru până mi-am permis să-mi cumpăr un topor. De-atunci încoace, când mai vine nea Coșușcă după întreținere, îi dau pentru tot blocul.
Și, cum spuneam, vrăbii. Eram înconjurat de vrăbii, specia aceea care-s mici și multe. O vrabie dintr-aia e mai multe decât orice altă specie și, după cât am apucat să număr până mi-am mâncat bătaia, erau cel puțin vreo două.
Eram înconjurat. Una dintre ele era în fața mea cu iataganul, iar cealaltă mă înconjura de una singură, cu excepția spatelui. În spate era tot aia din față, cu iataganul.
Eu am dat să fug, ele au dat să zac.
Și am zăcut așa vreo două zile până mi-am dat seama că șmecheria la căldare e o risipă de bani. Bani pe care ai putea să-i folosești mai responsabil îmbătându-te șperaclu și scriind articole ca ăsta.
P.S. Vând o pungă cu alune găsită la gunoaie. Punga e ușor zgâriată, dar alunele sunt vag comestibile. Accept schimburi în pricomigdale sau păianjeni cât mai vii.
De atunci încoace nu mai mănânc coaja de la măslină, mănânc doar sâmburele. Îl sparg în dinți și îl mănânc. Când eram cu 25% mai fraier, stăteam cu el în gură până se topea. Iar la măslinele fără sâmburi era cel mai mare chin, pentru că niciodată nu-mi puteam da seama dacă s-a topit sau nu.
Trecând peste asta, am început să ascult rock. Nu heavy metal ca ciutanii preșcolari. Nici gothic heavy satanic black metal, că nu mai sunt copil de țâță. Nu frumosule, eu sunt șmecher, și pe banii mei sunt șmecher cu ce muzică vreau eu.
La momentul actual îmi behăie în căști un rock al dracului de tare — nu sunt foarte de încredere la aproximări, dar estimez că-i cam la fel de tare ca ultima cinzeacă a lui nem-tu Țurlade care a crăpat de la alcool. Băsescu văd că încă mai rezistă.
Revenind la rock, l-am făcut punând cap la cap înregistrările audio cu un vecin care își răpunea pereții de la baie cu ciocanul pneumatic. Opt ore de sunete de piatră scofâlcindu-se sub bătaia strașnică a unui dârdâitor electric de măsele.
Dar să nu crezi că le ascult pe-alea.
Nu, bossule, genialule, atractivule, pânditorule de mușuroaie. Eu nu remixez de mântuială.
Am concentrat cele opt ore de picamăr în trei minute de ROCK FRATELE MEU, NU JUCĂRIE. L-am programat să nu se poată asculta decât la volum seismic, când ți se înroșesc urechile și-ți curge nasul prin ele, și i-am presărat cu versuri înjurăturile vecinilor treziți din somn de idiotul care își spărgea pereții cu ciocanul pneumatic.
Poate că ție nu ți se pare o chestie prea tare, și te înțeleg. Nu ai ajuns încă la nivelul revelatoriu de șmecherie la pachet, ceea ce mă supără și mă întristează în același timp. Mă melancolește prin lăuntru, cum aș zice după noul meu vocabular de băzăciune lexicală. Îmi stafidește conștiința fericirii și îmi tulmerizează emilxihanța cehorsovaică. E felul meu de a zice că mă oftică de mă scap pe mine, și că cenzura de la mine de pe blog e strâmtorant de restrictivă.
În altă ordine de idei, aseară am mâncat niște zacuscă găsită într-un dulap. Nu era dulapul meu și nici nu sunt prea sigur că era într-adevăr un dulap, pentru că n-am văzut în viața mea dulap cu cruce lângă el și un moșneag dormind într-însul.
Dar cine știe, poate moșul încerca să se ascundă de administrator — obișnuiam și eu să fac același lucru până mi-am permis să-mi cumpăr un topor. De-atunci încoace, când mai vine nea Coșușcă după întreținere, îi dau pentru tot blocul.
Și, cum spuneam, vrăbii. Eram înconjurat de vrăbii, specia aceea care-s mici și multe. O vrabie dintr-aia e mai multe decât orice altă specie și, după cât am apucat să număr până mi-am mâncat bătaia, erau cel puțin vreo două.
Eram înconjurat. Una dintre ele era în fața mea cu iataganul, iar cealaltă mă înconjura de una singură, cu excepția spatelui. În spate era tot aia din față, cu iataganul.
Eu am dat să fug, ele au dat să zac.
Și am zăcut așa vreo două zile până mi-am dat seama că șmecheria la căldare e o risipă de bani. Bani pe care ai putea să-i folosești mai responsabil îmbătându-te șperaclu și scriind articole ca ăsta.
P.S. Vând o pungă cu alune găsită la gunoaie. Punga e ușor zgâriată, dar alunele sunt vag comestibile. Accept schimburi în pricomigdale sau păianjeni cât mai vii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Bagă BOSS-ule un comentariu :D