Si bogati si saraci - Cum e mai bine sa fii?

Niciodată nu am făcut diferența între oameni în funcție de starea lor materială — prefer să îi discriminez pe criterii de etnie.

Cu toate astea, sunt la fel de vinovat ca oricine altcineva de încurajarea stereotipurilor pentru cele două extreme ale avuției:

Cei șubred de săraci, și…

…cei ghebos de înstăriți.

Intenționam să fac mișto și de celelalte două categorii intermediare (cei șutred de boraci și cei nucred de sărați), însă mă așteaptă cămătarii la ușă și nu mai am timp prea mult de scris*.

CEI ȘUBRED DE SĂRACI

Marea majoritate a românilor au ales în 2004 și în 2009 să ducă o viață de sărăcie lucie.

În această categorie a celor plângăcios de nefericiți intră o mare parte a pensionarilor, profesorilor și, în general, toți cei izbiți cu toiagul în șale de tiranicul regim pseudo-democratic al lui Traean Costeluș Băsescu.

Simptomele cel mai des întâlnite în rândul săracilor lipiți sunt următoarele:

Sensibilitate dentară, dată de rosul de sub unghii și lipsa banilor pentru un Colgate cu hamsii.

Atât mese, cât și scaune neregulate.

Capacitatea de a înțelege “gluma” (dacă o pot numi așa) de la punctul anterior.

Mânia oarbă, incontrolabilă, din toate cotloanele rărunchilor, față de Băsjegu (sunt solidar cu ei din punctul ăsta de vedere, însă consider că și moștenitorul său la tron, Pictor Tonta, merită un pic de ură și injurii).

Adorarea unor zeități păgâne cum ar fi soția lui Zorba Grecul, pe numele său Dana de la cea de-a treia Antenă. Cea care invită spiriduși de-ai lui Băsescu în emisiunea ei doar ca să-i lase în fundurile goale și să-i atârne la uscat.

La toate astea se mai adaugă mâncatul din troaca porcului și pretențiile exagerate față de situația școlară a copiilor — sunt genul de circari care vin zi de zi în cancelarie și își fac de râs copilul pentru fiecare absență la lucru manual sau la opționalul Să-nvățăm cu Moș Arici.

Dar nu-mi pot bate joc numai de ei, pentru că săracii plini de neajunsuri s-ar învișini la față și-ar începe să mă amenințe cu fel de fel de morți, care mai de care mai odioase (cu toate că nu mușc eu la vrăjeala asta, pentru că n-au ei bani să vină până-n Mecjidale la mine să mă înece în butoiul de palincă).

În semn de respect pentru aceștia, voi continua prin a lua la teneși și cealaltă extremă a lanțului trofic economic…

…ADICĂ PE GHEBOȘII DIN CALE-AFARĂ DE ÎNSTĂRIȚI

Umflățeii de avuți, sau ghiftuiții de bogătani, sau indiferent cum ai vrea să le spui că tot același drac e, sunt cei care au atâția bani încât simplul fapt că nu-i donează pe toți la Biserică e o dovadă de jegoșenie zdravănă.

Cei care scârțâie de atâta bogăție sunt mult mai rari decât amărăștenii de rând, dar și mult mai ușor de identificat într-o mulțime. În timp ce sărăntocii sunt subțirei ca firul de pescuit și poartă la gât lănțuci de sfoară cu cruciulițe de la Monastirea Sfântului Hatâr, cei bogați de dau pe-afară sunt, în fapt, niște burți legate strâns cu hamuri aurite.

Se remarcă prin lipsa senzitivității la nivelul obrajilor, ca rezultat al șoricului lor gros (asta ar spune sărăciile care îi iau la mișto ca să mai uite de foame).

De asemenea, o altă trăsătură ușor de remarcat sunt arfele, arfițele, fițele, și fițuicile cu talent de mare valoare pe combinație atmosferică în disco, bamboo, sau în palazurile lor de aur. Au monalise pe perete, iar lângă ele își atârnă calendare cu gagici. Dețin Autoportretul lui Da Vinci, dar n-au idee cine l-a pictat. Și mănâncă libelule la tigaie nu pentru că le-ar plăcea, ci pentru că își permit.

Și cu toate astea, indiferent de cât de mult vor ei să pară că aruncă după șobolani cu teancurile de parale, sunt de o zgârcenie demnă de Hagi Tudose și de profesorii corectori la BAC care ar putea să-ți dea un 6, dar lasă, ia un 4 și spune bogdaproste.

Iar regula de bază este că bogații, cu cât au furat mai puțin, cu atât sunt mai zgârciți. Când au musafiri beau șampanie și mâncă vânat, când sunt singuri acasă beau nămol de la chiuvetă și mănâncă senvișul de alaltăseară. Când vin televiziunile la ei la palat să le ia interviul, se șpreiază cu Calvin Klein de zici că nici n-au dat bani pe el, dar când nu-i filmează nimeni se rad cu același bic și pe față, și pe la subrale, și la Dunărea de Jos.

Și că tot vorbirăm de vânat mai devreme, orice fraier știe că vânătoarea figurează printre hobby-urile majorității celor cărora le dilește gura de bogați ce sunt. Treaba merge astfel: sunt plătiți niște samurai să aducă turmele de urși în pădurea privată a unui bogătaș, să le scoată dinții, să le smulgă ghearele, și să-i împăneze cu somnifere. La scurt timp după asta vine Bogdan Bogătan cu harul său în ale huntingului, prinde ursul și îl răpune.

Rezultatul sunt niște samurai care își pot adăuga o nouă activitate la CV-ul lor online, și un bogat care mănâncă costișă de urs cu mucenici și varză pârpâlită.

Ideea e că stereotipurile pe care le-am încurajat eu în articol nu fac cinste nimănui. Săracii put. Bogații sunt analfabeți. Săracii mănâncă din gunoaie. Bogații sunt grăsani ca Generația McDonald’s. Săracii își iau țepe de la stat. Bogații își iau **** în **** de la săraci — cel puțin verbal, că în practică e invers.

Și, cu toate astea, nici bogații și nici săracii nu trăiesc de două ori, vorba melodiei mele preferate (ah, ce dor îmi e să mai cânt cu Ana-Maria Țăranu, să mă-mbăt de să mă apuce coma și să stau de Paști la dezintoxicare!).

AȘA CĂ HAI SĂ PUNEM CAPĂT BĂTĂLIILOR!

Indiferent dacă ești bogat sau sărac, ar trebui să încetezi să-ți mai bați joc de cei din jur, să fii conștient de propriile defecte și să te urăști pe tine însuți pentru ele.

*În fiecare săptămână de când le datorez banii mi-au tăiat câte un deget. Mai am 6 degete rămase și, după ce se termină și astea, nu cred că vreți să știți cu ce o să mai scriu…