Notă: Îmi cer batalioane de apologii pentru că săptămâna trecută am sărit peste o zi de postare. Programasem din greșeală articolul să apară în 2004 în loc de 2014 pentru că sunt chipeș și deștept nevoie-mare.
Își mai amintește cineva circul de acum ceva timp dintre familia hoitului lui Nicolaescu și Biserica Mortodoxă Română?
Familia zicea că răposatul și-a dorit să fie copt și să i se beie cenușa. Popii, pe de altă parte, amenințau să-i pună mortului toate bagajele din Rai în brațe și să-l evacueze jos de tot, unde arde și clocotește, înghesuit între criminali, homosexuali și Nicolae Ceaușescu — acesta din urmă nefiind prea mare problemă, pentru că oricum cei doi se aveau bine.
Familia era de părere că sufletul regretatului regizor va izbuti să urce treptele spre lumea celor drepți și fără Veșnica Pomenire, această slujbă prezentată de către popi ca fiind o trambulină spirituală către Rai.
Dar, din moment ce îmi respect cititorii un pic mai mult decât alți bloggeri, o să închei aici toate discuțiile, circul, panarămile și mahalagismele, urmând să îți prezint o serie de soluții la ceea ce eu numesc “Problema Leșului“.
PROBLEMA LEȘULUI
Până nu cu mult timp în urmă, singura întrebare pe care ți-o puneai în legătură cu propriul deces era dacă există sau nu o Lume de Apoi în care sufletul să-ți zburde ca un rinocer pitic și pufoșel.
Ei bine, trăim în secolul XXI și trebuie să fii conștient că, odată ce ginești efectivamente caline, popii și familia se vor bate pentru hoitul tău.
Biserica va zice că dacă nu te îngroapă, îi va tăia de pe lista lor de enoriași și le va știrbi deosebitul privilegiu de a mai achita vreo taxă de protecție la înalt-prea-cuviincioasele fețe neprihănite. Familia, însă, poate avea alte gânduri în legătură cu rămășițele tale — cum ar fi, spre exemplu, să te mureze ca pe unchi-tu Cornel, zis “Mumie“.
Tu trebuie să găsești un mod cât mai eficient de a împăca și varza, și capra, și pe unchi-tu Cornel. Ceea ce ar putea fi destul de greu, având în vedere că varza nu e vie, capra nu gândește, iar moș Cornel e mort de nouă ani.
Revenind la problema noastră, am întocmit împreună cu Alejandro Gropăraș, editor al ziarului de practici funerare “Să mori tu?“, o listă de senzații tari pe care le poți experimenta post-mortem. Trebuie doar să lași bilet familiei ca să știe ce să-ți facă după ce te pasionează moartea.
SOLUȚII LA PROBLEMA LEȘULUI
ÎNGROPĂCIUNEA CREȘTINEASCĂ
Dacă te consideri un bun creștin și ai trăit o viață monotonă pe care ai de gând să o serbezi printr-un ritual funerar la fel de plicticos, opțiunea ideală pentru tine ar fi să te conformezi cu standardele societății acceptând să te planteze cât mai zdravăn în pământ.
INCINERAREA, UN PIC MODIFICATĂ
Dacă nu-ți priește gândul de a fi băgat în ladă să îți mișune gândacii pe sub piele, poate ți-ar plăcea mai mult să ajungi într-un borcan pe post de umplutură argiloasă.
Popilor, însă, nu prea le convine că pierd bani și în situația de față riști să nu ai parte de ritualurile creștinești care, fie că le place sau nu, ți se cuvin ca recompensă pentru o viață de cotizații la buzunărașul lor.
Și pentru că sunt deștept și din cale-afară de mărinimos, voi împărtăși cu tine o metodă fascinant de bine gândită ca, după incinerare, nu numai să te alegi cu slujbe peste slujbe, dar să fie și pe moca — exact așa cum îți place ție!
Tot ce trebuie să faci este ca, pe spatele testamentului, să lași de înțeles că necuratul ți-a luat mințile și că ești acum un fel de ambasador al său pe Pământ. Vei impune, astfel, nu numai incinerarea ta, dar și o serie de slujbe executate gratuit pe baza garanției spirituale oferite de Biserică în contractul său de cotizare-răposare.
Și ca să îți facviața moartea… sau de fapt țărâna mai ușoară (haha!), am pus mai jos o copie după testamentul soacră-mii, redactat de mine pentru că ea avea probleme cu vederea, splina ruptă și un plug în coaste.
"Stimat juriu, stimată audiență, stimat exagerat-de-cuvios părinte,
Subsemnata Marghioala Socrescu-So’crezi’tu, domiciliată în curând într-un borcan de neghină, după trecerea în neființă vreau ca toată agoniseala mea să îi rămână ginerelui meu Florin care, de altfel, m-a și omorât.
Țin să menționez că Florin a făcut asta din eroism curat, pentru bunăstarea sufletelor celor din apropierea mea, întrucât drăcșorii mi-au întunecat mințile dealtfel limpezi.
Acestea fiind spuse, dacă nu vreți să preiau post-mortem funcția publică de strigoi al satului (în locul răposatului moș Țipenie), mișunând pe ulițe în miez de noapte și în miez de nucă, cer să fiu făcută cenușă și presărată pe ardei umpluți.
Reamintesc, pe această cale, reprezentanților Bisericii Ortodoxiste Românești că, fie și incinerată, tot va trebui să mi se facă slujbe ca să nu poluez întreaga zonă cu spiritul meu viclean. Bani nu vă dau, vindeți-vă gipanele.
Cu multă dragoste dar nu prea,
Viitoarea răposată Marghioala Socrescu-So’crezi’tu, croitoreasă în timpul vieții și moroi în devenire."
RECICLAREA ÎNTR-O OPERĂ DE ARTĂ
Puțini oameni se gândesc că, odată ce încheie transferul ortului către popă, și-ar putea îndeplini visul din timpul vieții de a deveni fotomodel.
Ei bine, am o veste bună pentru tine: Acum poți!
Lasă vorbă rudelor ca, după moarte, să te ungă cu fixativ și să te expună în picioare, zâmbitor, lângă ușa de la intrare. “Ce cuier modern!” vor zice musafirii despre tine, și unii chiar te vor îmbrăca cu pălăria și paltonul lor — ocazie perfectă pentru a-i buzunări!
Ca o alternativă, în caz că ai deja prea multe mortăciuni în hol, poți să ceri ca leșul să ți-l bage într-o armură de la Castelul Peleș*. Eu nu am încercat, însă mulți mi-au spus că sunt extrem de confortabile, și cu mult mai speciale decât orice alt coșciug.
Dar hai să vedem problema mai în ansamblu, să țintim mai sus — eventual înspre Rai, să-l nimerim pe nea Pandele pe care l-am împrumutat cu bani de băutură și, când să intru peste el în casă cu ciomagul ca să mi-i înapoieze, l-am găsit cu funia de gât. Am încercat să-l strig, dar se făcea că nu aude, probabil din cauză că avea vată din urechi. I-am scos-o și i-am băgat-o în nas.
Revenind la ideea cu țintitul sus, poți da startul unei afaceri de familie cât se poate de bănoase convingându-ți rudele ca, după moarte, să deschideți un muzeu al figurilor de ceară în Mortugalia. Cel mai longeviv dintre voi are sarcina de a vă aranja frumos într-o încăpere, în diferite ipostaze haioase, și de a vinde bilete de intrare înauntru.
Lumea vă va admira, se va poza cu voi și, în mod ironic, va exclama “Wow! Cât de reali par, zici că sunt vii! N-am mai văzut în viața mea figuri de ceară așa bine modelate!“, neștiind că, de fapt, singura ceară din încăpere este cea a lumânării de la căpătâiul tău.
CONCLUZIE
N-am de gând să trag nicio concluzie pentru că vreau ca articolul acesta să se sfârșească brusc, ca viața.
*Știai că denumirea Castelului Peleș amintește de cadavrul peste care au clădit castelul? Inițial se pare că l-au botezat Castelul de pe Leș, dar când au vrut să-și facă cont pe Facebook au avut restricție de 13 litere — așa că l-au redenumit.
Își mai amintește cineva circul de acum ceva timp dintre familia hoitului lui Nicolaescu și Biserica Mortodoxă Română?
Familia zicea că răposatul și-a dorit să fie copt și să i se beie cenușa. Popii, pe de altă parte, amenințau să-i pună mortului toate bagajele din Rai în brațe și să-l evacueze jos de tot, unde arde și clocotește, înghesuit între criminali, homosexuali și Nicolae Ceaușescu — acesta din urmă nefiind prea mare problemă, pentru că oricum cei doi se aveau bine.
Familia era de părere că sufletul regretatului regizor va izbuti să urce treptele spre lumea celor drepți și fără Veșnica Pomenire, această slujbă prezentată de către popi ca fiind o trambulină spirituală către Rai.
Dar, din moment ce îmi respect cititorii un pic mai mult decât alți bloggeri, o să închei aici toate discuțiile, circul, panarămile și mahalagismele, urmând să îți prezint o serie de soluții la ceea ce eu numesc “Problema Leșului“.
PROBLEMA LEȘULUI
Până nu cu mult timp în urmă, singura întrebare pe care ți-o puneai în legătură cu propriul deces era dacă există sau nu o Lume de Apoi în care sufletul să-ți zburde ca un rinocer pitic și pufoșel.
Ei bine, trăim în secolul XXI și trebuie să fii conștient că, odată ce ginești efectivamente caline, popii și familia se vor bate pentru hoitul tău.
Biserica va zice că dacă nu te îngroapă, îi va tăia de pe lista lor de enoriași și le va știrbi deosebitul privilegiu de a mai achita vreo taxă de protecție la înalt-prea-cuviincioasele fețe neprihănite. Familia, însă, poate avea alte gânduri în legătură cu rămășițele tale — cum ar fi, spre exemplu, să te mureze ca pe unchi-tu Cornel, zis “Mumie“.
Tu trebuie să găsești un mod cât mai eficient de a împăca și varza, și capra, și pe unchi-tu Cornel. Ceea ce ar putea fi destul de greu, având în vedere că varza nu e vie, capra nu gândește, iar moș Cornel e mort de nouă ani.
Revenind la problema noastră, am întocmit împreună cu Alejandro Gropăraș, editor al ziarului de practici funerare “Să mori tu?“, o listă de senzații tari pe care le poți experimenta post-mortem. Trebuie doar să lași bilet familiei ca să știe ce să-ți facă după ce te pasionează moartea.
SOLUȚII LA PROBLEMA LEȘULUI
ÎNGROPĂCIUNEA CREȘTINEASCĂ
Dacă te consideri un bun creștin și ai trăit o viață monotonă pe care ai de gând să o serbezi printr-un ritual funerar la fel de plicticos, opțiunea ideală pentru tine ar fi să te conformezi cu standardele societății acceptând să te planteze cât mai zdravăn în pământ.
INCINERAREA, UN PIC MODIFICATĂ
Dacă nu-ți priește gândul de a fi băgat în ladă să îți mișune gândacii pe sub piele, poate ți-ar plăcea mai mult să ajungi într-un borcan pe post de umplutură argiloasă.
Popilor, însă, nu prea le convine că pierd bani și în situația de față riști să nu ai parte de ritualurile creștinești care, fie că le place sau nu, ți se cuvin ca recompensă pentru o viață de cotizații la buzunărașul lor.
Și pentru că sunt deștept și din cale-afară de mărinimos, voi împărtăși cu tine o metodă fascinant de bine gândită ca, după incinerare, nu numai să te alegi cu slujbe peste slujbe, dar să fie și pe moca — exact așa cum îți place ție!
Tot ce trebuie să faci este ca, pe spatele testamentului, să lași de înțeles că necuratul ți-a luat mințile și că ești acum un fel de ambasador al său pe Pământ. Vei impune, astfel, nu numai incinerarea ta, dar și o serie de slujbe executate gratuit pe baza garanției spirituale oferite de Biserică în contractul său de cotizare-răposare.
Și ca să îți fac
"Stimat juriu, stimată audiență, stimat exagerat-de-cuvios părinte,
Subsemnata Marghioala Socrescu-So’crezi’tu, domiciliată în curând într-un borcan de neghină, după trecerea în neființă vreau ca toată agoniseala mea să îi rămână ginerelui meu Florin care, de altfel, m-a și omorât.
Țin să menționez că Florin a făcut asta din eroism curat, pentru bunăstarea sufletelor celor din apropierea mea, întrucât drăcșorii mi-au întunecat mințile dealtfel limpezi.
Acestea fiind spuse, dacă nu vreți să preiau post-mortem funcția publică de strigoi al satului (în locul răposatului moș Țipenie), mișunând pe ulițe în miez de noapte și în miez de nucă, cer să fiu făcută cenușă și presărată pe ardei umpluți.
Reamintesc, pe această cale, reprezentanților Bisericii Ortodoxiste Românești că, fie și incinerată, tot va trebui să mi se facă slujbe ca să nu poluez întreaga zonă cu spiritul meu viclean. Bani nu vă dau, vindeți-vă gipanele.
Cu multă dragoste dar nu prea,
Viitoarea răposată Marghioala Socrescu-So’crezi’tu, croitoreasă în timpul vieții și moroi în devenire."
RECICLAREA ÎNTR-O OPERĂ DE ARTĂ
Puțini oameni se gândesc că, odată ce încheie transferul ortului către popă, și-ar putea îndeplini visul din timpul vieții de a deveni fotomodel.
Ei bine, am o veste bună pentru tine: Acum poți!
Lasă vorbă rudelor ca, după moarte, să te ungă cu fixativ și să te expună în picioare, zâmbitor, lângă ușa de la intrare. “Ce cuier modern!” vor zice musafirii despre tine, și unii chiar te vor îmbrăca cu pălăria și paltonul lor — ocazie perfectă pentru a-i buzunări!
Ca o alternativă, în caz că ai deja prea multe mortăciuni în hol, poți să ceri ca leșul să ți-l bage într-o armură de la Castelul Peleș*. Eu nu am încercat, însă mulți mi-au spus că sunt extrem de confortabile, și cu mult mai speciale decât orice alt coșciug.
Dar hai să vedem problema mai în ansamblu, să țintim mai sus — eventual înspre Rai, să-l nimerim pe nea Pandele pe care l-am împrumutat cu bani de băutură și, când să intru peste el în casă cu ciomagul ca să mi-i înapoieze, l-am găsit cu funia de gât. Am încercat să-l strig, dar se făcea că nu aude, probabil din cauză că avea vată din urechi. I-am scos-o și i-am băgat-o în nas.
Revenind la ideea cu țintitul sus, poți da startul unei afaceri de familie cât se poate de bănoase convingându-ți rudele ca, după moarte, să deschideți un muzeu al figurilor de ceară în Mortugalia. Cel mai longeviv dintre voi are sarcina de a vă aranja frumos într-o încăpere, în diferite ipostaze haioase, și de a vinde bilete de intrare înauntru.
Lumea vă va admira, se va poza cu voi și, în mod ironic, va exclama “Wow! Cât de reali par, zici că sunt vii! N-am mai văzut în viața mea figuri de ceară așa bine modelate!“, neștiind că, de fapt, singura ceară din încăpere este cea a lumânării de la căpătâiul tău.
CONCLUZIE
N-am de gând să trag nicio concluzie pentru că vreau ca articolul acesta să se sfârșească brusc, ca viața.
*Știai că denumirea Castelului Peleș amintește de cadavrul peste care au clădit castelul? Inițial se pare că l-au botezat Castelul de pe Leș, dar când au vrut să-și facă cont pe Facebook au avut restricție de 13 litere — așa că l-au redenumit.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Bagă BOSS-ule un comentariu :D