NEA GRIGORE, MEȘTERUL DE SEAMĂ — PROLOG

Notă: Acest articol face parte din serialul Nea Grigore, meșterul de seamă.

Rareori mi-a fost atât de greu să caracterizez pe cineva, dar adevărul gol-goluț este că și Nea Grigore, la rândul său, este o personalitate fără de pereche.

L-am cunoscut pe Nea Grigore un car de ani în urmă, la o școală generală al cărei elev am fost. El, deși o absolvise în îndepărtata sa adolescență, se atașase de ea în asemenea hal încât nici în ruptul capului n-a acceptat să se înscrie la liceu.

Norocul său fusese că exact în vara absolvirii sale, fostul îngrijitor al școlii decedase pe fondul băutului ca porcul și picatului de pe o schelă fix în cap. Cu Moș Ilie mort, tânărul Grigore rămase unicul moștenitor al îndeletnicirilor sale și îi preluă cu dragă inimă locul de instalator și centralist în școală.

Au trecut mulți ani de atunci, iar Nea Grigore seamănă pe zi ce trece din ce în ce mai tare cu răposatul Moș Ilie.

În cap îi șade o căpiță de păr negru ciufulit și unsuros, și-n vârful ei își trage un fes pe care-l face cocoloș din când în când, ca să se apere de câini. Direct pe pielea goală își îmbracă salopeta, aceasta diferind în funcție de vremea de afară și fluctuațiile bursiere. Un singur lucru l-ar face, însă, ușor de identificat într-o mulțime de salopetiști meseriași, și anume zâmbetul care te farmecă prin luciul cenușiu al singurului său dinte.

Dar el e meșter. Nu numai prin aspectul său muncitoresc, ci mai ales prin ștrengăria tipic românească de care dă dovadă cu fiecare șaibă pe care o învârte.

Își taie unghiile din carne până dă de os, scuipă nu doar când vorbește ci și când ascultă, și este în mod iremediabil un alcoolic fără de prihană — însă doar în timpul liber.

Nu știe prea multă limbă românească și nici cu pronunția cuvintelor plurisilabice nu prea se descurcă, însă până și un drac și-ar face cruce la auzul porcoșeniilor care mișună prin limitatul său vocabular. Când iși scapă Nea Grigore cu ciocanul peste degete nu poți decât să rămâi mut și-nduioșat de muzicalitatea cu care își exprimă acest om nemulțumirea prin injurii.

De viața lui privată nu se știe mai nimic, căci la fiecare întrebare personală pe care i-ai adresa-o, Nea Grigore te-ar trimite-n ceapa ta de băgăcios. Unii spun că ar avea soție, alții zic că ar avea harem. Unii cred că frate-su e preot, alții îi contrazic și spun c-a fost copil orfan și a crescut printre cocori.

Un lucru este, însă, clar — și anume că e bun meseriaș. Și mai presus de toate, Nea Grigore e un om integru, hotărât să schimbe lumea, piuliță cu piuliță. Va continua să facă focul la centrală și să ungă instalații câte zile va mai avea de trăit, și n-o să pună mâinile pe piept până când lumea asta nu va fi un loc mai bun pentru noi toți.

Dar asta nu înseamnă că o să-i prea ușor — pentru că, fără știrea lui, zeii au decis să-l pună la-ncercare.

Într-o noapte neagră și geroasă de 19 noiembrie, cu o zi înaintea praznicului Sfântului Grigorie Decapolitul, au apărut din ceață șapte iele cu buchete de urzici în mână. Acestea au aprins câte o candelă și au făcut ocolul școlii de trei ori spre miazănoapte, blestemând ca Nea Grigore să aibă neîncetat de furcă cu câte ceva.

În episoadele acestui serial vei fi și tu martor la pățaniile meșterului Grigore, acest Sisif în salopetă, în încercarea sa de a învinge mrejele păgâne și de a face totul în școală să meargă ca pe roate.

Va reuși el, oare, să-și ducă misiunea la îndeplinire? Probabil că nu.

Ne vom distra noi, oare, urmărindu-i caznele și amuzându-ne de creativitatea lui în lupta cu propriul său destin potrivnic? Rămâne de văzut.

Așa că fiți alături de eroul nostru și bucurați-vă de episoadele acestui serial în prima și în cea de-a treia zi de joi a fiecărei luni.