Notă: Am cam rămas în pană de articole deoarece, din considerente profesionale, am hotărât să nu public două articole referitoare la țigani și unul despre liceul la care învățam.
Cu o lună și ceva în urmă a avut loc cea de-a doua mare realizare din întreaga mea carieră: am dat gata primul volum din Moromeții, al vericului meu Mărinică Alien vs. Predator.
Mi-a luat un car de ani s-o termin de citit și cu siguranță nu aș repeta experiența, însă m-a făcut să șed pe prispă la umbra celor patru murgi ai mei și să chibzuiesc despre cât de lipsită de sens fu viața ancestorilor mei cu două veacuri îndărăt…
…și cum ar fi fost să trăiesc și eu în acele vremi în care viața omului era grea, străzile erau pline de căruțași beți faună, și statul îl jupuia pe om de fiecare mic bănuț. Ah, păi stai un pic, că asta se întâmplă și acum…
Dar pentru că nu vreau să mă imaginez pe mine însumi într-o lume fără struguri la conservă sau hârtie de veceu, protagonistul acestei călătorii în timp va fi chiar ghinionistul de tine.
Și în timp ce tu te învârți la horă și mănânci posmagi din troaca porcului, eu o să stau aici la mine în pat cu laptopul în brațe, ascultând Dorul de lelița mea, de AC/DC.
Să-i dăm bice!
PE VREMURI, LUMEA LE MUNCEA…
Te trezeai de dimineață după prima cântare a cocoșului, undeva în jurul orei trei și jumătate. Te spălai pe ochi cu apă strânsă de la ploaie, te ștergeai c-o mână de pământ, și te apucai să-ți cauți treabă prin ogradă.
Dădeai grăunțe la găini, băteai câinele să nu mai doarmă în porumb, gâdilai porcii sub șoric, și îți trezeai copilele să dea cu mătura prin bătătură (altfel să vezi ce bătătură le dădeai tu lor!…).
După asta, aveai două variante:
1.Dacă erai femeie, te puneai pe făcut mâncare. Mai o ciorbă cu ridichi, mai o pâine caldă de care nu lași copiii să se atingă pentru că trebuie să se usuce și să faci anafură din ea, mai un cocktail de tărâțe, mai o mămăligă cu cireșe, mai o poală-n brâu cu lapte acru și cu ciocuri de găină. Dup-aceea te puneai pe țesut și împletit, să faci lu’ ăia mici vestuțe, șăpcălii, și ciorapi cu Iron Man. Dacă îți mai rămânea timp, te duceai la biserică sau la o vecină căreia i-a murit bărbatul și o ajutai să-l spele și să facă sărmăluțe, în exact același timp. Apoi te întorceai acasă, puneai cocoșul să sune, te rugai la Doamne-Doamne, și plonjai în pat la somn.
2.Dacă erai bărbat, te duceai la cârciumă și nu mai dădeai pe acasă decât chiaun de beat și pus pe scandal.
Desigur, asta nu e chiar o rutină exactă, pentru că uneori mai aveau loc și evenimente speciale cum ar fi călătoria unui membru al familiei în satul vecin aflat la jumătate de kilometru înspre miazănoapte, lucru care necesita pregătire specială și multe nopți nedormite în care toată familia își punea și răspundea la întrebări despre crâncena excursie ce urma să aibă loc:
-O pâine ajunge oare pentru drum? Mai bine îi dăm și o găină să o taie când l-o răzbi foamea.
-Acolo, oare e mai frig? Ar trebui să fie mai frig, că doar e cu cinci sute de metri mai aproape de Islanda.
-Nu mai bine îl ia și pe Lăbuș cu el să nu-l prădeze hoții? Păi nu, că Lăbuș e câine frumos, o să-l prădeze special ca să i-l fure pe el.
-Oare se va mai întoarce vreodată acasă? Probabil că nu, dar și-așa avem prea multe guri de săturat.
-Ce level ai ajuns la Metin 2? Păi nu știu că n-a mai mers să fur wireless de la vecini în ultimele două zile și cred că am scăzut la 43.
-Ce fel de animal e soarele și de ce e numai unul? Soarele este de fapt o plantă și e numai unul pentru că așa a vrut Iisus.
Și multe întrebări tot la fel de importante și de scormonitoare prin suflet…
Dar să trecem la the next…
PE VREMURI, LUMEA SE DISTRA ÎN FEL ȘI CHIP
E duminică dup-amiază, ai terminat de rânit la porci, și vrei să ieși cu alte mândre cosânzene și flăcăi ferchezuiți de prin sat să încingeți o horă de să i se ducă vorba!…
O singură problemă, însă: Fratele mai mare, Ilieș / Găvrilă / Vasâlică e plecat la o cumetrie, și poartă opincile cele mai bune ale familiei, celea negre din șoric de scroafă.
Dar cum să ieși tu, tânără vădană, la horă și să te vadă flăcăiandrii fără opincile celea negre din șoric de scroafă? Nu se poate așa, te râde lumea… dar ce să-i faci, mâine iar e luni, și iar ai de tras la jug, deci bine ar fi să te desparți pentru o vreme de îndeletnicirile gospodărești, și să ieși să te destinzi printr-un dans cu tinerii și falnicii flăcăiandrii ai cătunului, până vă întoarceți acasă pe burtă sau în mâini, cu picioarele în plasă.
Așa că fugi repede la baba Parascheva de peste drum, o descalți, îi cureți ciubotele de păienjeni și de rapăn cu un ghemotoc de fân de pe islaz, topești rahatul de câine solidificat pe ele (și îl pui sub pernă la păstrare ca să ai ce pune în sobă dacă îți vin musafiri și vrei să îi gonești din casă), te bărbieri în viteză cu ciobul la sub braț după care ți-l bagi și pe el în opinci să nu îl pierzi, te îmbraci cu cârpa cea mai curată din casă, și o iei la sănătoasa înainte să te prindă baba Parascheva și să-și ia opincile înapoi, nu înainte însă de a te agudi de să urli ca Băsescu la inevitabila lui execuție publică.
Ajunsă la horă, îl iei de după șold pe al lu’ Pandele Cârciumaru, flăcăul cel mai vânjos de pe combinație și cu cea mai șucărime mustăcioară, neagră ca viitorul României și luxuriantă mai ceva ca jungla amazoniană.
Dănțuiești cu el, mai schimbi o vorbă cu fetele, mai bei un gin, mai calci o haină, mai ciocnești câte-un pahar cu popa și cu dascălul, mai cureți fântâna, mai te ștergi de nădușeală, mai ceri un foc, mai dai un foc, mai stingi un foc, mai iei bătaie de la cel a cărei casă i-ai dat foc.
În principiu, te distrezi, iar acasă te întorci fix la timp ca să dai cocoșul pe Snooze și să te bagi în pat la somn.
PE VREMURI, STANDARDELE ERAU ALTELE
Să fii deștept însemna să cunoști toate modurile posibile de a jumuli o potârniche. Să fii bogat însemna să ai cel mai strașnic bou din tot cătunul, și să fii șmecher însemna să fii ori preotul satului, ori o rudă de-a acestuia.
Din acest motiv mai toți sătenii o duceau la fel, adică prost. Inclusiv tu, pentru că la un sătuc de 2.300 de locuitori (pașnici și viteji ca orice țăran român din vremurile de demult), șansa ca tu să fii popa era de 0.04%.
Revenind la partea cu munca, deși am făcut o listă cu treburile zilnice la care te predispunea viața de cetățean român de zonă rurală, nu am menționat două aspecte importante ale vieții de pe vremile de mult apuse, aspecte pe care le voi analiza în cele ce urmează.
PĂZITUL BOSTANEI
În România rurală de cu două secole în urmă, dacă nu păzeai bostana nu primeai cetățenie română.
“M-ar fi durut în șnur de cetățenie” aud acolo în spate, dar eu sunt convins că într-adevăr te-ar fi durut: să fii cetățean român nu însemna numai că ești legat de glie și că statul iaTOT, ‘TU-I BASCA LUI DE STAT o parte rezonabilă din producția ta anuală, dar mai și primeai discount la Disco Șezătoare și la trabucurile cubaneze, foarte renumite și apreciate de țăranii sărăntoci și necăjiți.
Întorcându-ne la păzitul bostanei, asta era muncă de vară pentru tine, țăran fiind. Te încălțai cu ciubotele familiei, apucai sănătos o ghioagă în mână (din colecția ta de scurtături de lemn pentru dat în cap, ciomege pentru agudit copiii, și măciuci pentru bătut șaua să priceapă iepele), încălecai pe câine și străbăteai mările și zările până la, nu-i așa, mult-râvnitul rai al pepenilor.
Acolo îți făceai la coșie repejoară un culcuș, îți scoteai laptopul din desagă și te apucai de câutat un loc de muncă pe BestJobs. Sau, un pic mai realist, îți scoteai brânza din desagă și te apucai de căutat un pepene destoinic din care să te înfrupți.
Seara era mai nasol pentru că foarte adeseori ți se întâmpla să rămâi fără baterie la Bentley și, fără faruri ca să lumineze zona, era un întuneric de ți se strepezeau dinții.
Și apoi începeai să prinzi spaimă de tot ce mișca și tot ce se auzea în jur — dar ăsta nu e neapărat un lucru rău, dat fiind că frica păzește pepenii.
VÂNZAREA BUNURILOR ALIMENTARE
Negoțul cu fel și fel de bunătăți, mai mult sau mai puțin furate, își aducea un mare aport la situația financiară a nefericitului iobag român.
Treaba stăteai astfel: presupuneai că tu și Vodă sunteți parteneri, tu venind cu produsele și cu munca iar Vodă venind cu trăsura să te verifice și să te jupoaie de parale.
Tu cultivai pepenii, îi păzeai, îi culegeai și îi vindeai. Din avuția astfel dobândită jumătate păstrai tu, și cealaltă jumătate i-o dădeai lui Vodă ca mulțumire pentru ajutorul fără de care nu ai fi putut să te descurci.
Însă procesul comercial este cu mult mai încurcat, și-l voi analiza în cele ce urmează.
În primul rând, tu, țăran român sărac și gingaș, ai adunat bostanii, i-ai încărcat în cașcaraveta ta cu turbo diesel engine de 2.0l, ai înhămat la ea cei doi căluți putere din bătătură, ți-ai setat GPS-ul pe zona Bucharest Bazar-Talcioc Plazza, după care ai purces la drum către Bucale, cu gloata de copii alergând în urma ta, chinuiți deja de dor.
Odată ajuns la București te deshămezi, pui căluții în standby, iar căruța o întorci cu fundu-n sus și o transformi în tarabă.
După asta îți mai e de trebuință doar olecuțică de strategie de marketing — cu alte cuvinte trebuie să te apuci să zbieri cât te țin bojocii că ai pepenii cei mai zemoși, mai dulcegi, și mai buni de măritat din întregul București.
Vinzi tu ce vinzi, un pepene la conașul, încă patru la cucoana cu pălărie violet, încă jumătate de căruță la popa Arhimede, încă doi mai rotunjori la doamna cu cei doi copii rotunjori, încă șase aici, unul colo, două la Primărie, două la Prefectură… și cât ai pocni din splină (am trademark pe chestia asta), se face beznă și începi să-i simți prezența lui Moș Ene. Îi vinzi și lui un pepene să ducă la nepoței, după care apare celălalt Moș Ene, ăla verde cu antene care vine pe la gene și-i alergic la madlene.
Când îl vezi îți dai seama că treaba s-a nasolit și că trebuie să ceazlești o pușchie de somneatră cât mai imediat. Și îl întrebi tu atuncea pe Moș Ene care face din sprâncene și se schimbă de izmene:
—Auzi Moșule Ene care mă ajuți la teme și faci focul fără lemne, pe mine mă podidește o somneatră… are ceva dacă mă duc să dilesc pe dreapta la Hotel Pintenul și las pepenii aicea?
—Ești prost? DORMI PE EI!!!
Și te pui să dormi pe ei, în speranța că până dimineață îi clocești și vei putea să vinzi puii de pepene direct pe net, să nu mai stai să-ți tremure axilele în piață să îi vinzi la prostovani.
Ideea e că tot procesul ăsta se va repeta câteva zile la rând, până când are loc una (dar adesea amândouă) dintre următoarele:
Vinzi toți pepenii, sau…
…vine primarul să te dea afară din incinta târgului pentru că deja sunt deja 4 zile de când dormi în piață fără să te speli și ai început deja să puți destul de aprig.
Degeaba încerci tu să-i explici lui domnu’ Primaru’ că “patru zile e nimic, domnu’ Primaru’, să mă vedeți cum put când sunt acasă!… haideți domnu’ Primaru’ că nu dilesc chiar într-atâta de urât…“.
Dar el nu și nu, așa că te sui în căruță. Caii tăi deja se simt prost că li se spune “caii lu’ ăla care pute“, și îi dau singuri viteză ca să scape cât mai repede de rușine…
Cam asta a fost și cu negoțul ăsta — în mod clar, nu-i pentru toți. Dar știi ce meșteșug e datină străbună pentru toți?
Exact…
HOȚIA ÎNTRE VECINI!
Să presupunem că nu locuiești chiar la munte, unde satele sunt răsfirate iar șansele tale de a profita de sudoarea vecinilor tăi sunt reduse la datul în cap și șantajul cu “te zic lu’ popa“.
Locuiești într-un sătișor de la câmpie, unde îți permite obrazul să mai ciordești de la vecini câte o găină, niște poame, sau o mândrețe de fecioară numai bună detransformat în slugă măritat (am fost informat că așa zic ăștia tinerei acum).
Ce înseamnă asta? Că totul e un joc. Un joc de spionaj și îndemânare, în care scopul tău este ca în fiecare zi să îl lipsești pe unul dintre oropsiții tăi vecini de câte ceva de trebuință.
Mai jos am structurat procesul acestei hoții în ordinea momentelor subiectului:
Afli când urmează Nicu vecinicu’ să absenteze de la el de la maison (dacă ai un vecin alcoolic — și, hai să recunoaștem, toți sunt așa — consultă-i programul de beție), și vezi ca și nevastă-sa Maricica vecinica să absenteze de asemenea (dacă ai o vecină credincioasă — și, hai să recunoaștem, toate sunt așa -—vezi dacă nu cumva coincide vreo slujbă de la biserică cu happy hour-ul crâșmei satului). Notă: E posibil ca happy hour-ul crâșmei să nu aibă loc în același timp cu nicio slujbă, dat fiind că majoritatea preoților ar lăsa orice fel de îndatorire creștinească ca să beie mai pe moca.
Treci de câine fără hărmălaie. Aici ai mai multe opțiuni: ori îi dai șpagă (la buldogi de-alde ăsta se pare că merge), ori îl omori (dar ce mama ei de treabă, doar n-o să omori câinele vecinului în fiecare zi când te duci să îi mai șterpelești o coasă sau niște știuleți), ori — varianta mea preferată — îl dai pe Silent (bagi mâna în gât destul de adânc, până când îi simți rotița pentru volum — unii o numesc faringe — o smulgi, și o duci acasă la copii să se joace cu ea).
FURI!!! Nici nu contează ce furi! Având în vedere că șansele să locuiești lângă el toată viața sunt maxime, cu câte o mică hoție în fiecare zi vei putea să îl chelești de orice posesiune materială in a matter of câțiva ani. Azi o gâinușă porumbacă, mâine o crăticioară și niște tomate din grădină, poimâine niște ouă, răspoimâine un bou sau o vițică, peste 4 zile îi iei opincile de pe prispă, peste 5 zile nu furi nimic că te duci la biserică și trebuie să te spovedești pentru toate mârșăviile. Dar luni poți să furi din nou niște unelte pentru la câmp, marți o ciozvârtă de la vreun purcelandru, miercuri îi mulgi toate vacile, joi îl scutești de strugurii din vie, și tot așa până când ești nevoit să pui în aplicare pasul următor…
Minți! Când te întreabă vecinul de unde ai găină nouă, de ce o ții în cușcă în loc de câine, și dacă nu cumva ai să-i împrumuți niște bani de băutură până vine alocația copiilor, fii pregătit să minți fără niciun fel de remușcare. Dacă nu știi cum, uită-te la orice discurs politic de la TV și îți jur pe ce am eu mai de preț pe lumea asta că în câteva minute vei deprinde și tu această taină a mințitului ca un o jigodie ordinară.
SEMI-CONCLUZIE
Cu siguranță că am omis câteva aspecte cruciale ale vieții de țăran amărăștean legat de glie (cum am merita să fim cu toții pentru că l-am reales pe Băsescu în 2009 să ne reprezinte facă de rahat), dar articolul de față se apropie deja de 3000 de cuvinte și mi se șoptește în cască să o las mai ușor cu scrisul că deja încep să aberez.
Sper, totuși, ca acest articol să îți fie de folos în caz că meșterești vreodată o mașină a timpului ca să te întorci în vremile lui Vodă și vrei să te porți cât mai natural.
Și-am încălecat pe-un ștangur, și m-am dus la mama dracu’.
Notă: Pe parcursul articolului de față, am folosit detrei patru ori vechea glumă cu tăiatul cuvintelor. Îmi imaginez că și-a pierdut tot farmecul, așa că o să încetez continui să o fac.
Cu o lună și ceva în urmă a avut loc cea de-a doua mare realizare din întreaga mea carieră: am dat gata primul volum din Moromeții, al vericului meu Mărinică Alien vs. Predator.
Mi-a luat un car de ani s-o termin de citit și cu siguranță nu aș repeta experiența, însă m-a făcut să șed pe prispă la umbra celor patru murgi ai mei și să chibzuiesc despre cât de lipsită de sens fu viața ancestorilor mei cu două veacuri îndărăt…
…și cum ar fi fost să trăiesc și eu în acele vremi în care viața omului era grea, străzile erau pline de căruțași beți faună, și statul îl jupuia pe om de fiecare mic bănuț. Ah, păi stai un pic, că asta se întâmplă și acum…
Dar pentru că nu vreau să mă imaginez pe mine însumi într-o lume fără struguri la conservă sau hârtie de veceu, protagonistul acestei călătorii în timp va fi chiar ghinionistul de tine.
Și în timp ce tu te învârți la horă și mănânci posmagi din troaca porcului, eu o să stau aici la mine în pat cu laptopul în brațe, ascultând Dorul de lelița mea, de AC/DC.
Să-i dăm bice!
PE VREMURI, LUMEA LE MUNCEA…
Te trezeai de dimineață după prima cântare a cocoșului, undeva în jurul orei trei și jumătate. Te spălai pe ochi cu apă strânsă de la ploaie, te ștergeai c-o mână de pământ, și te apucai să-ți cauți treabă prin ogradă.
Dădeai grăunțe la găini, băteai câinele să nu mai doarmă în porumb, gâdilai porcii sub șoric, și îți trezeai copilele să dea cu mătura prin bătătură (altfel să vezi ce bătătură le dădeai tu lor!…).
După asta, aveai două variante:
1.Dacă erai femeie, te puneai pe făcut mâncare. Mai o ciorbă cu ridichi, mai o pâine caldă de care nu lași copiii să se atingă pentru că trebuie să se usuce și să faci anafură din ea, mai un cocktail de tărâțe, mai o mămăligă cu cireșe, mai o poală-n brâu cu lapte acru și cu ciocuri de găină. Dup-aceea te puneai pe țesut și împletit, să faci lu’ ăia mici vestuțe, șăpcălii, și ciorapi cu Iron Man. Dacă îți mai rămânea timp, te duceai la biserică sau la o vecină căreia i-a murit bărbatul și o ajutai să-l spele și să facă sărmăluțe, în exact același timp. Apoi te întorceai acasă, puneai cocoșul să sune, te rugai la Doamne-Doamne, și plonjai în pat la somn.
2.Dacă erai bărbat, te duceai la cârciumă și nu mai dădeai pe acasă decât chiaun de beat și pus pe scandal.
Desigur, asta nu e chiar o rutină exactă, pentru că uneori mai aveau loc și evenimente speciale cum ar fi călătoria unui membru al familiei în satul vecin aflat la jumătate de kilometru înspre miazănoapte, lucru care necesita pregătire specială și multe nopți nedormite în care toată familia își punea și răspundea la întrebări despre crâncena excursie ce urma să aibă loc:
-O pâine ajunge oare pentru drum? Mai bine îi dăm și o găină să o taie când l-o răzbi foamea.
-Acolo, oare e mai frig? Ar trebui să fie mai frig, că doar e cu cinci sute de metri mai aproape de Islanda.
-Nu mai bine îl ia și pe Lăbuș cu el să nu-l prădeze hoții? Păi nu, că Lăbuș e câine frumos, o să-l prădeze special ca să i-l fure pe el.
-Oare se va mai întoarce vreodată acasă? Probabil că nu, dar și-așa avem prea multe guri de săturat.
-Ce level ai ajuns la Metin 2? Păi nu știu că n-a mai mers să fur wireless de la vecini în ultimele două zile și cred că am scăzut la 43.
-Ce fel de animal e soarele și de ce e numai unul? Soarele este de fapt o plantă și e numai unul pentru că așa a vrut Iisus.
Și multe întrebări tot la fel de importante și de scormonitoare prin suflet…
Dar să trecem la the next…
PE VREMURI, LUMEA SE DISTRA ÎN FEL ȘI CHIP
E duminică dup-amiază, ai terminat de rânit la porci, și vrei să ieși cu alte mândre cosânzene și flăcăi ferchezuiți de prin sat să încingeți o horă de să i se ducă vorba!…
O singură problemă, însă: Fratele mai mare, Ilieș / Găvrilă / Vasâlică e plecat la o cumetrie, și poartă opincile cele mai bune ale familiei, celea negre din șoric de scroafă.
Dar cum să ieși tu, tânără vădană, la horă și să te vadă flăcăiandrii fără opincile celea negre din șoric de scroafă? Nu se poate așa, te râde lumea… dar ce să-i faci, mâine iar e luni, și iar ai de tras la jug, deci bine ar fi să te desparți pentru o vreme de îndeletnicirile gospodărești, și să ieși să te destinzi printr-un dans cu tinerii și falnicii flăcăiandrii ai cătunului, până vă întoarceți acasă pe burtă sau în mâini, cu picioarele în plasă.
Așa că fugi repede la baba Parascheva de peste drum, o descalți, îi cureți ciubotele de păienjeni și de rapăn cu un ghemotoc de fân de pe islaz, topești rahatul de câine solidificat pe ele (și îl pui sub pernă la păstrare ca să ai ce pune în sobă dacă îți vin musafiri și vrei să îi gonești din casă), te bărbieri în viteză cu ciobul la sub braț după care ți-l bagi și pe el în opinci să nu îl pierzi, te îmbraci cu cârpa cea mai curată din casă, și o iei la sănătoasa înainte să te prindă baba Parascheva și să-și ia opincile înapoi, nu înainte însă de a te agudi de să urli ca Băsescu la inevitabila lui execuție publică.
Ajunsă la horă, îl iei de după șold pe al lu’ Pandele Cârciumaru, flăcăul cel mai vânjos de pe combinație și cu cea mai șucărime mustăcioară, neagră ca viitorul României și luxuriantă mai ceva ca jungla amazoniană.
Dănțuiești cu el, mai schimbi o vorbă cu fetele, mai bei un gin, mai calci o haină, mai ciocnești câte-un pahar cu popa și cu dascălul, mai cureți fântâna, mai te ștergi de nădușeală, mai ceri un foc, mai dai un foc, mai stingi un foc, mai iei bătaie de la cel a cărei casă i-ai dat foc.
În principiu, te distrezi, iar acasă te întorci fix la timp ca să dai cocoșul pe Snooze și să te bagi în pat la somn.
PE VREMURI, STANDARDELE ERAU ALTELE
Să fii deștept însemna să cunoști toate modurile posibile de a jumuli o potârniche. Să fii bogat însemna să ai cel mai strașnic bou din tot cătunul, și să fii șmecher însemna să fii ori preotul satului, ori o rudă de-a acestuia.
Din acest motiv mai toți sătenii o duceau la fel, adică prost. Inclusiv tu, pentru că la un sătuc de 2.300 de locuitori (pașnici și viteji ca orice țăran român din vremurile de demult), șansa ca tu să fii popa era de 0.04%.
Revenind la partea cu munca, deși am făcut o listă cu treburile zilnice la care te predispunea viața de cetățean român de zonă rurală, nu am menționat două aspecte importante ale vieții de pe vremile de mult apuse, aspecte pe care le voi analiza în cele ce urmează.
PĂZITUL BOSTANEI
În România rurală de cu două secole în urmă, dacă nu păzeai bostana nu primeai cetățenie română.
“M-ar fi durut în șnur de cetățenie” aud acolo în spate, dar eu sunt convins că într-adevăr te-ar fi durut: să fii cetățean român nu însemna numai că ești legat de glie și că statul ia
Întorcându-ne la păzitul bostanei, asta era muncă de vară pentru tine, țăran fiind. Te încălțai cu ciubotele familiei, apucai sănătos o ghioagă în mână (din colecția ta de scurtături de lemn pentru dat în cap, ciomege pentru agudit copiii, și măciuci pentru bătut șaua să priceapă iepele), încălecai pe câine și străbăteai mările și zările până la, nu-i așa, mult-râvnitul rai al pepenilor.
Acolo îți făceai la coșie repejoară un culcuș, îți scoteai laptopul din desagă și te apucai de câutat un loc de muncă pe BestJobs. Sau, un pic mai realist, îți scoteai brânza din desagă și te apucai de căutat un pepene destoinic din care să te înfrupți.
Seara era mai nasol pentru că foarte adeseori ți se întâmpla să rămâi fără baterie la Bentley și, fără faruri ca să lumineze zona, era un întuneric de ți se strepezeau dinții.
Și apoi începeai să prinzi spaimă de tot ce mișca și tot ce se auzea în jur — dar ăsta nu e neapărat un lucru rău, dat fiind că frica păzește pepenii.
VÂNZAREA BUNURILOR ALIMENTARE
Negoțul cu fel și fel de bunătăți, mai mult sau mai puțin furate, își aducea un mare aport la situația financiară a nefericitului iobag român.
Treaba stăteai astfel: presupuneai că tu și Vodă sunteți parteneri, tu venind cu produsele și cu munca iar Vodă venind cu trăsura să te verifice și să te jupoaie de parale.
Tu cultivai pepenii, îi păzeai, îi culegeai și îi vindeai. Din avuția astfel dobândită jumătate păstrai tu, și cealaltă jumătate i-o dădeai lui Vodă ca mulțumire pentru ajutorul fără de care nu ai fi putut să te descurci.
Însă procesul comercial este cu mult mai încurcat, și-l voi analiza în cele ce urmează.
În primul rând, tu, țăran român sărac și gingaș, ai adunat bostanii, i-ai încărcat în cașcaraveta ta cu turbo diesel engine de 2.0l, ai înhămat la ea cei doi căluți putere din bătătură, ți-ai setat GPS-ul pe zona Bucharest Bazar-Talcioc Plazza, după care ai purces la drum către Bucale, cu gloata de copii alergând în urma ta, chinuiți deja de dor.
Odată ajuns la București te deshămezi, pui căluții în standby, iar căruța o întorci cu fundu-n sus și o transformi în tarabă.
După asta îți mai e de trebuință doar olecuțică de strategie de marketing — cu alte cuvinte trebuie să te apuci să zbieri cât te țin bojocii că ai pepenii cei mai zemoși, mai dulcegi, și mai buni de măritat din întregul București.
Vinzi tu ce vinzi, un pepene la conașul, încă patru la cucoana cu pălărie violet, încă jumătate de căruță la popa Arhimede, încă doi mai rotunjori la doamna cu cei doi copii rotunjori, încă șase aici, unul colo, două la Primărie, două la Prefectură… și cât ai pocni din splină (am trademark pe chestia asta), se face beznă și începi să-i simți prezența lui Moș Ene. Îi vinzi și lui un pepene să ducă la nepoței, după care apare celălalt Moș Ene, ăla verde cu antene care vine pe la gene și-i alergic la madlene.
Când îl vezi îți dai seama că treaba s-a nasolit și că trebuie să ceazlești o pușchie de somneatră cât mai imediat. Și îl întrebi tu atuncea pe Moș Ene care face din sprâncene și se schimbă de izmene:
—Auzi Moșule Ene care mă ajuți la teme și faci focul fără lemne, pe mine mă podidește o somneatră… are ceva dacă mă duc să dilesc pe dreapta la Hotel Pintenul și las pepenii aicea?
—Ești prost? DORMI PE EI!!!
Și te pui să dormi pe ei, în speranța că până dimineață îi clocești și vei putea să vinzi puii de pepene direct pe net, să nu mai stai să-ți tremure axilele în piață să îi vinzi la prostovani.
Ideea e că tot procesul ăsta se va repeta câteva zile la rând, până când are loc una (dar adesea amândouă) dintre următoarele:
Vinzi toți pepenii, sau…
…vine primarul să te dea afară din incinta târgului pentru că deja sunt deja 4 zile de când dormi în piață fără să te speli și ai început deja să puți destul de aprig.
Degeaba încerci tu să-i explici lui domnu’ Primaru’ că “patru zile e nimic, domnu’ Primaru’, să mă vedeți cum put când sunt acasă!… haideți domnu’ Primaru’ că nu dilesc chiar într-atâta de urât…“.
Dar el nu și nu, așa că te sui în căruță. Caii tăi deja se simt prost că li se spune “caii lu’ ăla care pute“, și îi dau singuri viteză ca să scape cât mai repede de rușine…
Cam asta a fost și cu negoțul ăsta — în mod clar, nu-i pentru toți. Dar știi ce meșteșug e datină străbună pentru toți?
Exact…
HOȚIA ÎNTRE VECINI!
Să presupunem că nu locuiești chiar la munte, unde satele sunt răsfirate iar șansele tale de a profita de sudoarea vecinilor tăi sunt reduse la datul în cap și șantajul cu “te zic lu’ popa“.
Locuiești într-un sătișor de la câmpie, unde îți permite obrazul să mai ciordești de la vecini câte o găină, niște poame, sau o mândrețe de fecioară numai bună de
Ce înseamnă asta? Că totul e un joc. Un joc de spionaj și îndemânare, în care scopul tău este ca în fiecare zi să îl lipsești pe unul dintre oropsiții tăi vecini de câte ceva de trebuință.
Mai jos am structurat procesul acestei hoții în ordinea momentelor subiectului:
Afli când urmează Nicu vecinicu’ să absenteze de la el de la maison (dacă ai un vecin alcoolic — și, hai să recunoaștem, toți sunt așa — consultă-i programul de beție), și vezi ca și nevastă-sa Maricica vecinica să absenteze de asemenea (dacă ai o vecină credincioasă — și, hai să recunoaștem, toate sunt așa -—vezi dacă nu cumva coincide vreo slujbă de la biserică cu happy hour-ul crâșmei satului). Notă: E posibil ca happy hour-ul crâșmei să nu aibă loc în același timp cu nicio slujbă, dat fiind că majoritatea preoților ar lăsa orice fel de îndatorire creștinească ca să beie mai pe moca.
Treci de câine fără hărmălaie. Aici ai mai multe opțiuni: ori îi dai șpagă (la buldogi de-alde ăsta se pare că merge), ori îl omori (dar ce mama ei de treabă, doar n-o să omori câinele vecinului în fiecare zi când te duci să îi mai șterpelești o coasă sau niște știuleți), ori — varianta mea preferată — îl dai pe Silent (bagi mâna în gât destul de adânc, până când îi simți rotița pentru volum — unii o numesc faringe — o smulgi, și o duci acasă la copii să se joace cu ea).
FURI!!! Nici nu contează ce furi! Având în vedere că șansele să locuiești lângă el toată viața sunt maxime, cu câte o mică hoție în fiecare zi vei putea să îl chelești de orice posesiune materială in a matter of câțiva ani. Azi o gâinușă porumbacă, mâine o crăticioară și niște tomate din grădină, poimâine niște ouă, răspoimâine un bou sau o vițică, peste 4 zile îi iei opincile de pe prispă, peste 5 zile nu furi nimic că te duci la biserică și trebuie să te spovedești pentru toate mârșăviile. Dar luni poți să furi din nou niște unelte pentru la câmp, marți o ciozvârtă de la vreun purcelandru, miercuri îi mulgi toate vacile, joi îl scutești de strugurii din vie, și tot așa până când ești nevoit să pui în aplicare pasul următor…
Minți! Când te întreabă vecinul de unde ai găină nouă, de ce o ții în cușcă în loc de câine, și dacă nu cumva ai să-i împrumuți niște bani de băutură până vine alocația copiilor, fii pregătit să minți fără niciun fel de remușcare. Dacă nu știi cum, uită-te la orice discurs politic de la TV și îți jur pe ce am eu mai de preț pe lumea asta că în câteva minute vei deprinde și tu această taină a mințitului ca un o jigodie ordinară.
SEMI-CONCLUZIE
Cu siguranță că am omis câteva aspecte cruciale ale vieții de țăran amărăștean legat de glie (cum am merita să fim cu toții pentru că l-am reales pe Băsescu în 2009 să ne reprezinte facă de rahat), dar articolul de față se apropie deja de 3000 de cuvinte și mi se șoptește în cască să o las mai ușor cu scrisul că deja încep să aberez.
Sper, totuși, ca acest articol să îți fie de folos în caz că meșterești vreodată o mașină a timpului ca să te întorci în vremile lui Vodă și vrei să te porți cât mai natural.
Și-am încălecat pe-un ștangur, și m-am dus la mama dracu’.
Notă: Pe parcursul articolului de față, am folosit de
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Bagă BOSS-ule un comentariu :D