Intotdeauna am avut tendinta sa clasific. Sa fac listute. Sa gandesc in categorii, ideologic sau chiar "maniheist" (cum savant s-ar exprima unul din zeii care-mi populeaza Olimpul personal). Vedeam alb-negru. Mi-am propus totusi acum catva timp sa-mi extind spectrul. Mi-am diversificat cromatica mai mult din curiozitate si am inceput sa percep nuante. Oamenii nu mai erau buni si rai, le-am gasit scuze si justificari. Am descoperit ca trecutul si contextul pot influenta anumite reactii.Cum ramane cu Prostia? Acum doua zile, in urma unei "interactiuni", mi-am dat seama ca unii oameni sunt mai prosti decat altii. Si ca nu neaparat traumele si conditiile nefavorabile le afecteaza atitudinea, ci o prostie ancestrala si un mod balcanic de a actiona, bine invatat si bine intiparit. Mi-am dat seama ca orice defect/lipsa/neajuns ar avea un om, nimic nu rivalizeaza cu prostia. Poate sa minta, sa fie las, sa fie nehotarat (mai gasiti voi defecte capitale), dar prostia aia anume, in sensul de limitare, de ingustime a orizontului nu poate fi schimbata. Din punctul meu de vedere, prostia e pacat de moarte. De netagaduit. Imposibil de remediat. Daca esti prost, prost mori, nu? Cum dreaq sa te mai destepti? Ce eveniment poate sa-ti creasca IQ-ul? Ce om tre sa intalnesti ca sa te destepte brusc?
Si as mai avea o nedumerire. Faptul de a fi prost conteaza? "Sunt prost. Si? Care-i problema?" E blamabila prostia (mai ales) cand devine agresiva? Sau n-ar trebui sa ne pese?
Ne repezim toti sa-i infieram pe numitii prosti, dar nu tot noi ii acceptam in jur?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Bagă BOSS-ule un comentariu :D